Contextul afacerii
Ion Țiriac controlează o parte semnificativă din infrastructura României printr-un contract controversat cu Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), semnat fără licitație în urmă cu peste 20 de ani. Această afacere a generat o pierdere estimată de peste 40 de milioane de euro pentru bugetul de stat, în contextul în care România se confruntă cu dificultăți financiare.
Detalii despre contract
În 1999, compania Țiriac Air a obținut un contract de concesiune pe 49 de ani pentru un teren de 12.500 mp în zona de securitate a Aeroportului Internațional Henri Coandă. Acordul prevedea construirea unui hangar privat pentru aviația de afaceri, însă clauzele erau extrem de dezavantajoase pentru stat:
- Aeroportul primea doar 35% din profit, în timp ce Țiriac încasa 65%.
- Compania nu a raportat profituri în cei 20 de ani de funcționare.
- Chiria pentru teren era de 0,26 dolari/mp/lună, o sumă simbolică.
Contractul permite accesul direct la pistă pentru clienții hangarului, ceea ce ridică probleme de securitate.
Implicarea persoanelor cheie
În spatele acestei afaceri se află o rețea de influență, inclusiv foști directori și politicieni. George Dorobanțu, fost director al Aeroportului Otopeni, și Paul Gheorghiu, fost șef de cabinet al premierului Dacian Cioloș, au jucat un rol crucial în menținerea acestui contract. În 2020, Curtea de Conturi a declarat contractul ilegal și a cerut rezilierea acestuia, însă demersurile au fost abandonate.
Corupția și mita
Surse sugerează că protejarea contractului a fost realizată prin corupție, Dorobanțu primind autoturisme Mercedes de la Țiriac Auto, iar Gheorghiu beneficiind de un apartament gratuit și zboruri private. Aceste beneficii au contribuit la evitarea măsurilor legale împotriva abuzurilor și neplății chiriilor pentru spațiile ocupate abuziv.
Pierderile totale pentru statul român din această afacere se estimează la aproximativ 40 de milioane de euro.
Concluzie
Afacerea lui Ion Țiriac, marcată de influențe politice și corupție, evidențiază vulnerabilitățile sistemului de gestionare a resurselor publice din România și ridică semne de întrebare asupra integrității instituțiilor statului.
Țiriac a reușit din nou să ne surprindă. E incredibil cum un contract semnat fără licitație poate duce la atâtea controverse. Oare cine mai verifică aceste afaceri?
E fascinant cum, în spatele succesului lui Țiriac, se ascund astfel de manevre. Mi-e greu să cred că statul nu putea face nimic pentru a proteja interesul public.
Afacerea aceasta pare să fie un exemplu clasic de nepotism și lipsă de transparență. Sincer, mă întreb câți alții profită pe spatele nostru în acest fel.
Pe de altă parte, e clar că Țiriac știe cum să facă afaceri profitabile. Dar oare merită toată această controversă?
Îmi pare rău să văd că banii statului sunt risipiți astfel, dar parcă nu mă mir prea mult având în vedere modul în care funcționează lucrurile la noi.
Cred că ar trebui să cerem mai multă responsabilitate din partea autorităților! Fiecare român are dreptul să știe unde se duc banii lui.
Într-o lume ideală, un astfel de contract nu ar fi existat niciodată! Poate ar trebui luate măsuri mai severe pentru a preveni asemenea situații pe viitor.