Nemulțumirea autorităților britanice cu privire la acțiunile Franței
Șeful frontierei britanice, Martin Hewitt, a exprimat frustrare față de incapacitatea autorităților franceze de a implementa tactici menite să oprească bărcile mici care transportă solicitanți de azil în ape puțin adânci. Hewitt, comandant al securității frontaliere la Ministerul de Interne, a declarat în fața comitetului select pentru afaceri interne al Commons că instabilitatea politică din Franța a fost un „fundal politic” pentru întârzierea implementării unei tactici esențiale în combaterea „bărcilor taxi” folosite pentru traficarea de persoane spre Marea Britanie.
Promisiunile guvernului francez
În luna iunie, guvernul francez a promis să schimbe modul de interpretare a legislației maritime pentru a permite poliției să intercepteze bărcile de migranți pe mare, la o distanță de până la 300 de metri de coastă. Această măsură a fost considerată un „schimbător de joc” în eforturile de a opri traversările, care au depășit 32.000 în acest an. Cu toate acestea, poliția franceză a declarat că nu va acționa fără asigurări că vor fi protejați, bine instruiți și echipați corespunzător.
Frustrarea continuă a oficialilor britanici
Întrebat de ce această tactică nu a fost încă implementată, Hewitt a menționat că lucrează îndeaproape cu secretarul general francez pentru mare, dar că continuă să găsească procesul „frustrant”. El a subliniat importanța livrării acestei tactici maritime, referindu-se la o discuție avută cu președintele Macron în iulie, în cadrul unui summit cu prim-ministrul britanic. Hewitt a adăugat că instabilitatea politică din Franța a avut un impact asupra acestei situații.
Creșterea numărului de decese în Canalul Mânecii
Decesele în Canalul Mânecii au atins cifre „horrifice” în timpul iernii trecute, în contextul în care oamenii disperați care încercau să ajungă în Marea Britanie au folosit bărcile mici. Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) a raportat că 2024 a devenit cel mai mortal an înregistrat pentru decese în Canal, cu cel puțin 82 de victime, inclusiv 14 copii. Alte 20 de persoane sunt considerate decedate în acest an, iar alte opt persoane care încercau să traverseze au murit de asemenea.
Schimbări în originea solicitanților de azil
Hewitt a menționat o schimbare în originile solicitanților de azil, cu mulți veniți din Eritreea, Etiopia, Sudan și Somalia. El a subliniat că aceștia au fost mai predispuși să încerce să ajungă pe bărci fără a plăti, în special în toamna trecută, când numărul de decese a crescut semnificativ.
Resursele limitate pentru gestionarea cererilor de azil
Președintele comitetului, Karen Bradley, a dezvăluit că sunt doar 12 oficiali implicați în programul guvernamental „unul în, unul afară” pentru reținerea solicitanților de azil din Canal și returnarea lor în Franța, în schimbul preluării unui număr similar de solicitanți cu familii în Marea Britanie. Aceasta este o comparație semnificativă cu cei peste 1.000 de oficiali care lucrau la acordul anterior cu Rwanda.
Concluzie
Situația complexă a migrației în Canalul Mânecii evidențiază provocările cu care se confruntă atât Marea Britanie, cât și Franța, în gestionarea acestui fenomen, impactul instabilității politice franceze și urgența unor măsuri eficiente pentru a preveni tragediile imediate.
Sunt surprins de faptul că autoritățile franceze nu au luat măsuri mai serioase. E clar că situația devine tot mai complicată, iar cei care suferă sunt migranții care riscă viața pe apă.
Mă întreb cât timp va mai continua acest joc al acuzațiilor între Marea Britanie și Franța. Poate ar trebui să colaboreze mai bine pentru a găsi o soluție reală.
E destul de trist să vezi cum două țări europene nu reușesc să ajungă la un acord în privința migrației. Se pare că politicile interne prevalează peste bunul simț.
Îmi pare rău pentru toți acești oameni care încearcă să își caute o viață mai bună. Sper ca guvernele lor să se concentreze pe soluții umane, nu doar pe declarații publice.
Critica lui Martin Hewitt este justificată, dar mi se pare că și Marea Britanie ar trebui să-și examineze propriile politici imigratorii. Nu e simplu deloc!
De ce oare există atât de multe tensiuni între cele două țări? Poate ar fi timpul pentru o abordare comună și unită în fața acestei crize.
Se discută mult despre problema aceasta, dar acțiunile concrete lipsesc cu desăvârșire. Cred că ambele părți trebuie să se implice serios dacă vor cu adevărat rezultate!